Farm. Florina Bonifate, CFR: Medicul de familie și farmacistul sunt specialiștii care se îngrijesc zi de zi de pacienți și de sănătatea publică, în general 

Jun 13, 2024 | Comunitate

„Medicul de familie și farmacistul sunt baza piramidei, sunt specialiștii care se îngrijesc zi de zi de pacienți, dar și de sănătatea publică, în general, pentru că, la farmacie nu ajung doar pacienți, ajung și aparținători și persoane care doresc să facă prevenție”, a afirmat Farm. Florina BONIFATE, Secretar General, Colegiul Farmaciștilor din România (CFR), în cadrul celui mai recent webinar din Programul CRED în Medicină.  

Webinarul cu titlul „Comunicarea farmacist-medic-pacient”, a avut loc în data de 6 iunie și a fost moderat de Ines Nerina, Blogger, Antreprenor, Președintele Asociației Type 1 Dreamer. La eveniment au participat în calitate de speakeri și: Farm. Florina Bonifate, Secretar General Colegiul Farmaciștilor din România și Ada Palea, Director general NORD – Grupul Medical Provita.

„Din perspectiva mea de farmacist, noi am lucrat mult în ultimii ani, pentru că am avut, chiar și recent, diverse informații contradictorii despre farmaciști, care sunt considerați profesioniști doar într-un anumit sens. Faptul că suntem profesioniști în sănătate este un fapt, nu se poate finaliza un act medical fără tratament”, declară Farm. Florina Bonifate, precizând că sunt foarte puține excepții de tratament care nu trec sau nu se finalizează prin farmacie.  

„Farmacistul nu doar manipulează medicamentul, ci «îmbracă», oarecum, cutia de medicament în informații.” 

În continuare, secretarul general al CFR a prezentat câteva aspecte care intră în responsabilitatea farmacistului: „Farmacistul are responsabilitatea de a avea în stoc anumite medicamente, să se aprovizioneze, să se asigure că le depozitează adecvat, de aceea trebuie să fie într-un anumit mediu controlat, curat; sunt niște aspecte clare în ceea ce privește farmacistul și farmacia.” 

Colaborarea farmacist-medic  

„Este important să existe comunicarea cu medicul, pentru că, dacă nu este informat, pacientul nu poate urma cum trebuie tratamentul și nu obține un rezultat bun. Colaborarea cu medicul de familie în privința prescrieri este esențială. Dacă eu, ca farmacist, știu că am doi pacienți pe un anumit medicament, încerc să fac tot posibilul să am tratamentul în farmacie. Este greu să umbli din farmacie în farmacie ca pacient, este îngrozitor.” 

Farm. Bonifate a vorbit despre comunicarea intra-profesională, în cadrul căreia farmaciștii trebuie să colaboreze, să comunice între ei pentru a ajuta pacienții: „Este imperios a arăta empatie și a fi empatic, este cumva în codul deontologic al medicului, dar și al farmacistului.”  

Printre obligațiile profesionaliștilor din sistemul de sănătate, reprezentanta farmaciștilor a precizat că aceștia trebuie să se dezvolte continuu profesional.  

În ceea ce privește pacientul, Farm. Florina Bonifate a menționat faptul că acesta trebuie să fie corect informat și să aibă acces la informații utile, care să răspundă nevoilor sale: „[…] asta o poate face medicul, o face și farmacistul destul de ușor prin campaniile de sănătate din farmacie, prin pliante, broșuri; este puțin mai ușor pentru pacient să asimileze, având în vedere că o vede de mai multe ori.” 

„Nu depinde numai de medic, ci depinde și de pacient să aibă un rezultat optim.” 

„Pacientul are și niște obligații, să citească informațiile, să le asculte activ și trebuie încurajat să pună întrebări de fiecare dată când are nelămuriri. Nu depinde numai de medic, ci depinde și de pacient să aibă un rezultat optim, așadar, trebuie să colaborăm orice am face și să oferim sprijin emoțional.”  

„Cred în colaborarea între profesioniști, pentru că doar așa putem să fim la curent cu toate lucrurile și să lucrăm în favoarea pacientului. Ca farmacist, nu pot decât să am încredere că ne vom dezvolta mai mult și că se va vedea cu adevărat ce înseamnă servicii farmaceutice în farmacie”, concluzionează Farm. Florina Bonifate. 

___ 

Webinarul Comunicarea farmacist – medic – pacient este al șaselea din cadrul Programului „CRED în Medicină”, dezvoltat la inițiativa și cu suportul NORD – Grupul Medical Provita.

Management webinar Comunicarea farmacis-medic-pacient: Oameni și Companii.ro.
Promovare webinar Comunicarea farmacis-medic-pacient: EventsMax.ro .

Programul „CRED în Medicină” susține și promovează standarde înalte de Comunicare, Respect, Etică și Demnitate în practica medicală. 

Pentru mai multe informații despre Program, vizitați www.credinmedicina.ro . 

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA

ÎNSCRIE-TE ÎN COMUNITATE

Alătură-te Comunității și susține Programul CRED în Medicină!

INFOGRAFICE

Programul „CRED în Medicină”, în cifre

Programul „CRED în Medicină”, în cifre

Comunitatea „CRED în Medicină” a împlinit deja 8 luni! Până în prezent, în cadrul comunității au fost organizate 6 webinare, care au înregistrat un număr total de 1. 500 de participări. Întâlnirile CRED în Medicină au abordat teme diverse, adresându-se: pacienților și...