Pacienții și membrii familiilor lor se confruntă cu emoții intense cu fiecare vizită medicală, iar cercetătorii suțin că medicii trebuie să se angajeze într-o „comunicare plină de compasiune”, ca parte a procesului de tratament. Ei au identificat așa-numitele „cuvinte care nu se spun niciodată”, cuvinte pe care cadrele medicale nu ar trebui să le folosească în comunicarea cu pacienții lor.
Într-o lucrare recentă, publicată în Mayo Clinic Proceedings, se precizează că, în ciuda progresului rapid în tratamentul bolilor grave, cum ar fi cancerul, insuficiența cardiacă sau boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), anumite aspecte „atemporale” ale experienței pacientului rămân, cum ar fi frica.
„Comunicarea scopului și duratei tratamentelor și stabilirea așteptărilor realiste cu privire la ceea ce oferă tratamentul respectiv, sunt umbrite de experiențele atemporale ale pacienților: frică, emoții intense, lipsa expertizei medicale și speranța, uneori nerealistă, de vindecare. Natura intensă și descurajantă a acestor conversații îi poate determina pe medici să recurgă la obiceiuri de comunicare declarative”, transmite Dr. Leonard Berry.
Chiar și un singur cuvânt poate speria pacienții și familiile acestora, îi poate face să se simtă lipsiți de putere și poate anula eficiența luării deciziilor în comun.
„Deoarece pacienții grav bolnavi și familiile lor sunt, pe bună dreptate, speriate, se ‘agață’ de fiecare cuvânt pe care îl va spune medicul lor”, notează Dr. Berry, Profesor distins de marketing la Mays Business School de la Universitatea Texas A&M și Membru senior la Institutul pentru Îmbunătățirea Sănătății. Dr. Leonard Berry a studiat prestarea de servicii în domeniul sănătății la Clinica Mayo și în instituțiile de îngrijire a pacienților cu cancer.
„Boala gravă nu este doar o problemă de suferință fizică, ci și de suferință emoțională. Comportamentul medicului, inclusiv comunicarea lui verbală și nonverbală, poate exacerba sau reduce suferința emoțională”, a continuat specialistul, atrăgând atenția că foarte des, medicii folosesc un limbaj lipsit de sensibilitate în comunicarea informațiilor critice și, de obicei, o fac fără să-și dea seama de alarma pe care au provocat-o.
Cuvintele care nu se spun niciodată
Pacienții și familiile acestora trebuie să se simtă „în siguranță din punct de vedere psihologic” în comunicarea cu profesioniștii din domeniul sănătății, a spus Berry, inclusiv în exprimarea îngrijorării cu privire la planul de tratament propus sau în transmiterea temerilor lor. Cercetătorii spun că dacă medicii răspund folosind „cuvintele care nu se spun niciodată”, ei pot submina încrederea pacienților și a familiilor de a vorbi liber.
„Cuvintele care nu se spun niciodată blochează conversația”, scriu cercetătorii și „preiau chiar și puterea pacienților ale căror voci proprii sunt esențiale pentru a lua decizii optime cu privire la îngrijirea lor medicală”.
Ce ar trebui să spună medicii în schimb
Profesioniștii din domeniul sănătății pot începe un dialog, invitând la adresarea de întrebări și oferind răspunsuri oneste și atente pacienților și aparținătorilor. Ar trebui să învețe să recunoască cuvintele și expresiile care, în mod neintenționat, sperie, jignesc sau diminuează acțiunea și să lucreze pentru a-și reimagina propria comunicare, îndeamnă cercetătorii.
Berry spune că o astfel de oportunitate poate apărea atunci când medicii încurajează pacienții să vorbească. Ceva la fel de simplu precum „Ce întrebări ai pentru mine?”, mai degrabă decât „Ai întrebări?”, invită la o conversație sinceră”, a spus el.
Cercetătorii mai recomandă un limbaj alternativ: în loc de „Ea nu se va face mai bine”, medicul ar putea spune „Sunt îngrijorat că nu se va face mai bine”. Astfel, va înlocui o predicție negativă fermă, cu o expresie de îngrijorare.
Folosirea cuvintelor precum „luptă” și „bătălie” poate implica faptul că voința pură poate învinge boala, iar pacienții pot simți ca și cum îi dezamăgesc pe cei dragi neluptând suficient. În schimb, medicii ar putea spune: „Ne vom confrunta împreună cu această boală dificilă”, pentru a face clar că pacienții au o echipă în spatele lor.
Referințe:
