Comunicarea eficientă poate avea impact asupra rezultatelor privind starea de sănătate. Cu toate că este dificil să demonstrezi relațiile cauzale directe dintre tehnicile de comunicare și rezultate și/sau să identifici elementele specifice ale comunicării pacient- medic oncolog sau asistent medical care duc la îmbunătățirea rezultatelor din domeniul îngrijirii sănătății, atât fizice, cât și emoționale, numărul cercetărilor în domeniul comunicării specifice oncologiei este în creștere.
Studiile privind comunicarea pot prezenta mai mulți factori de confuzie, inclusiv erori date de reamintirea faptelor, erori de auto-raportare și influențe multiple asupra înțelegerii. Cercetarea în comunicare este limitată de lipsa măsurilor standardizate de evaluare a comunicării.

Comunicarea cu pacienții oncologici
În ciuda provocărilor din literatura de specialitate, cercetătorii au asociat abilitatea de comunicare centrată pe pacient – axată pe definirea și atenția la nevoile specifice de informare ale pacientului, cultivarea relațiilor de încredere și abordarea atât a nevoilor cognitive, cât și a celor emoționale în comunicare – cu următoarele rezultate:
- Creșterea gradului de satisfacție a pacienților;
- Îmbunătățirea calității vieții;
- Reducerea stării de anxietate a pacientului și îmbunătățirea controlului simptomelor;
- Respectarea recomandărilor de tratament;
- Implicarea în studiile clinice;
- Îmbunătățirea nivelului de înțelegere a implicațiilor date de boală;
- Îmbunătățirea gradului de conștientizare a prognosticului;
- Respectarea preferințelor declarate ale pacientului privind dreptul la îngrijiri medicale, în special la sfârșitul vieții;
- Scăderea stresului și a epuizării profesionale a echipei medicale oncologice.
Există studiii care sugerează că nemulțumirea pacienților privind comunicarea deficitară poate duce la rezultate negative, cum ar fi creşterea riscului litigios în legătură cu malpraxisul. Deși există o serie de factori de risc pentru reclamațiile de malpraxis – inclusiv specialitatea medicului, numărul de pacienți consultați și caracteristicile medicului – aceștia nu sunt preziși de caracteristicile pacienților, de aspectele tehnice ale îngrijirii sau de complexitatea acesteia, ci de nemulțumirea pacientului; în special față de aspectele interpersonale ale îngrijirii, cum ar fi amabilitatea și răbdarea medicului, capacitatea de a transmite informații pacientului și preocuparea pentru grijile pacientului.
Impactul comunicării cu pacienții oncologi
Comunicarea dintre pacient și medic oncolog prezintă valențe atât pozitive, cât și negative. De exemplu, un studiu amplu, efectuat pe pacienți cu cancer în stadiu avansat, a demonstrat că doar 38% își amintesc că au discutat cu medicul preferințele privind îngrijirile medicale la sfârșitul vieții (SFV). Cei care au făcut-o au fost mai puțin predispuși să primească tratamente medicale în cadrul secției de terapie intensivă (intubație, resuscitare sau spitalizarea în cadrul secției) și mai predispuși să se înscrie în cadrul îngrijirilor paliative. În plus, un tratament medical mai agresiv a fost asociat cu o calitate mai scăzută a vieții. Multe alte studii observaționale confirmă rata scăzută a conversațiilor despre SFV și consecințele negative ale lipsei acestor conversații.
Medicii oncologi recunosc că se simt nepregătiți pentru comunicarea cu pacienții, în special cu cei care se află în fază terminală. Aceștia identifică drept impedimente suplimentare timpul insuficient alocat în medie vizitei medicale pentru aceste conversații dificile și provocările emoționale inerente. Antrenamentul abilităților de comunicare poate crește gradul de încredere a medicilor, poate îmbunătăți anumite comportamente de comunicare și poate duce la o mai bună satisfacție a pacienților.
Provocări ale comunicării în oncologie
Oncologii dau pacienților vești proaste de mii de ori în cariera lor, fie că este vorba de diagnosticarea cancerului sau de recidiva acestuia, progresia bolii, prognosticul legat de boală sau tratament sau informarea despre intrarea în fază terminală. În continuare sunt prezentate principalele provocări ale comunicării, cu care se confruntă un medic oncolog:
- Dezvăluirea diagnosticului și veștilor proaste;
- Discuția despre prognostic;
- Discuția despre consimțământul pentru terapiile țintite în oncologie;
- Discuțiile despre tranzițiile în îngrijire, planificarea avansată a îngrijirilor și îngrijirea la finalul vieții;
- Comunicarea privind costurile îngrijirii oncologice.
Chiar dacă literatura de specialitate a abordat aspectele privind transmiterea veștilor proaste, dovezile care să susțină utilizarea unei metode specifice sunt limitate. Ceea ce este clar este că evitarea discuției despre diagnostic poate genera pacienților sentimente de izolare, anxietate, lipsă de autonomie sau control, sentimentul de abandon psihologic, neîncredere, suspiciune și un sentiment de trădare. Pe de altă parte, discuția deschisă despre diagnostic reduce incertitudinea, îmbunătățește participarea la deciziile privind îngrijirea, permite accesul la sprijin psihologic, încurajează autoîngrijirea și permite planificarea pentru viitor.
Colaborare și comunicare în îngrijirea pacientului cu cancer colorectal
Cancerul colorectal (CCR) este a doua cauză principală de deces prin cancer în Europa. Depistarea precoce prin screening poate crește rata de supraviețuire la 5 ani, la 90%, dar ratele actuale de screening rămân suboptimale.
Datorită metodelor de screening și detectării precoce, precum și tratamentelor avansate, cancerul colorectal devine o afecțiune cronică. Acest lucru are implicații semnificative asupra furnizării de asistență medicală și implică colaborarea profesioniștilor din domeniul sănătății din diferite specialități, pentru a asigura calitatea și continuitatea îngrijirii medicale necesare.

Pacienții cu boli cronice, cum ar fi cancerul colorectal, au adesea un istoric medical amplu și nevoi complexe în gestionarea afecțiunii. Prin urmare, îngrijirea acestor pacienți necesită implicarea unei echipe multidisciplinare, pentru a răspunde nevoilor specifice. Având în vedere această complexitate, îngrijirea oncologică trebuie să fie bine coordonată pentru a se asigura că toți pacienții primesc în timp util tratamentul personalizat, în funcție de starea lor de sănătate.
Cum este percepută îngrijirea medicală a pacientului cu cancer colorectal
În continuare sunt prezentate date dintr-un studiu, care prezintă provocările cu care se confruntă pacienții și profesioniștii din domeniul sănătății în procesul de îngrijire a pacientului cu cancer colorectal.
Pacienții și profesioniștii din domeniul sănătății identifică ca aspecte dificile în procesul de îngrijire a pacienților cu cancer colorectal, colaborarea și comunicarea, precum și schimbul de informații dintre aceștia. În special, comunicarea și schimbul de informații cu medicii de familie creează principalele dificultățile și restricționează coordonarea eficientă a îngrijirii și duc la îngrijiri medicale inadecvate.
Rezultatele studiului demonstrează că îngrijirea cancerului colorectal necesită o colaborare și o comunicare eficientă între toți profesioniștii din domeniul sănătății implicați pentru a asigura cea mai bună îngrijire posibilă, care să corespundă nevoilor individuale ale pacienților.
Există trei aspecte importante ale coordonării îngrijirii medicale în oncologe, care sunt cruciale din punctul de vedere al pacienților și al profesioniștilor din sistemul medical:
- implicarea unei echipe multidisciplinare în îngrijirea pacientului, inclusiv a medicului de familie;
- susținerea unui schimb eficient și standardizat de informații privind starea de sănătate a pacientului;
- concentrarea atenției asupra întregului traseu de îngrijire al pacientului.
În concluzie, o comunicare și o colaborare eficientă între toate persoanele implicate în procesul de îngrijire a pacienților cu cancer colorectal demonstrează o bună organizare a asistenței medicale și a serviciilor de asistență medicală.
Aspecte ale comunicării eficiente cu pacientul în oncologia colorectală
Comunicarea eficientă prezintă o importanță majoră în cazul pacientului diagnosticat cu cancer colorectal, având impact asupra aderenței la screening, a deciziilor privind tratamentul și a bunăstării pacientului. Aceasta include o comunicare clară și sinceră între echipa medicală și pacienți cu privire la opțiunile de screening, diagnostic, tratament și potențialele efecte secundare.
Comunicarea privind tratamentul
Comunicarea eficientă este crucială în tratament, deoarece ajută la construirea unei relații terapeutice puternice, îmbunătățind rezultatele pentru pacient. Aceasta implică aspectele verbale și nonverbale care demonstrează încrederea și care contribuie la creșterea gradului de înțelegere. În domeniul sănătății, comunicarea este o „piatră de temelie” a îngrijirii de calitate, influențând tot parcursul pacientului, de la luarea deciziilor până la autogestionare sănătății prin practici eficiente de îngrijire personală. Printre aspecte importante în cadrul comunicării medicului cu pacientului privind tratamentul, se numără:
- Stabilirea obiectivelor: Fiecare consultație trebuie să prezinte obiective clare de discuție, deoarece nu pot fi transmise toate informațiile medicale și planurile de tratament într-o singură consultație.
- Furnizarea informațiilor despre tratament: Comunicarea deschisă și sinceră despre planul de tratament, inclusiv potențialele efecte secundare și așteptările privind recuperarea, este crucială pentru înțelegerea și cooperarea pacientului.
- Abordarea nevoilor emoționale: Pacienții pot experimenta anxietate și depresie, iar personalul medical trebuie să fie pregătit să ofere sprijin și resursele necesare pentru asigurarea bunăstării emoționale a pacientului.
Elemente cheie în construirea unei relații terapeutice puternice
Comunicarea eficientă în cadrul relației medic-pacient implică ascultare activă, empatie, claritate (capacitatea de a transmite informații într-un mod precis, ușor de înțeles și fără ambiguitate) și sensibilitate culturală. De asemenea, implică respectarea nevoilor, valorilor și convingerilor individuale ale pacienților și cultivarea unei relații bazată pe încredere și pe dialog deschis și sincer. Elementele cheie în construirea unei relații terapeutice puternice sunt:
- Transmiterea de mesaje clare, precise și lipsite de ambiguitate – acest aspect include folosirea unui limbaj clar și concis, ascultarea activă pentru a înțelege perspectiva pacientului, furnizarea informațiilor într-un mod ușor de înțeles și evitarea termenilor vagi, ambigui sau a jargonul medical.
- Comunicare nonverbală – necesită acordarea unei atenții deosebite limbajului corpului, expresiilor faciale și tonului vocii, deoarece acestea pot transmite informații importante și pot construi o relație eficientă.
- Demonstrarea empatiei și respectului – include înțelegerea și compasiunea față experiențele pacientului și tratarea acestuia cu respect, chiar și atunci când există diferențe de opinie. Stabilirea unui mediu sigur în care pacientul se simte confortabil să își împărtășească preocupările și sentimentele, definesc o relație bazată pe încredere.
- Stabilirea unei relații bazată pe colaborare și muncă în echipă – promovarea comunicării eficiente între profesioniștii din domeniul sănătății pentru a asigura o abordare coordonată și cuprinzătoare a îngrijirii pacienților.
Includerea acestor aspecte în relația medic-pacient contribuie la împuternicirea pacientului; pacientul va participa activ la planurile de tratament și va lua decizii în cunoștință de cauză.
Strategii de comunicare eficientă în prevenția medicală

Pentru a comunica eficient în prevenția medicală, cadrele medicale trebuie să utilizeze un limbaj simplu, să verifice gradul de înțelegere a informațiilor medicale transmise și să creeze un mediu sigur. De asemenea, ar trebui să asculte activ, să demonstreze empatie și să ia în considerare perspectiva pacientului. Strategiile de comunicare eficientă în prevenția medicală, includ:
- Detalierea informațiilor medicale simplu și concis și verificarea gradului de înțelegere a pacientului;
- Crearea unui mediu sigur, bazat pe respect reciproc;
- Ascultarea activă;
- Întelegerea și respectarea perspectivei pacientului;
- Folosirea de instrumente ajutătoare: materiale vizuale, materiale informative (broșuri sau resurse online pentru referințe ulterioare), adresarea întrebărilor (realizarea unor formulare/chestionare, care să surprindă ce a înțeles pacientul și aspectele care necesită clarificare),
Concluzii
Atunci când cadrele medicale comunică eficient, pacienții se simt auziți, înțeleși și respectați. Acest lucru contribuie la stabilirea încrederii, care este esențială pentru o relație solidă pacient-medic și pentru stabilirea unei experiențe terapeutice pozitive. Comunicarea clară și deschisă permite pacienților să participe activ la stabilirea planului de tratament, simțind că valorile și preferințele lor sunt luate în considerare. Acest crește gradul de aderență la tratament.
Studiile au arătat că o comunicare centrată pe pacient, care include abilități eficiente de comunicare, poate duce la rezultate mai bune pentru pacienți, inclusiv creșterea gradului de implicare și/sau satisfacție și îmbunătățirea calității vieții.
Îngrijirea medicală în oncologie este un proces complex, iar alegerile de tratament pot avea implicații semnificative pentru sănătatea și bunăstarea pacientului. Luarea deciziilor de comun acord ajută la asigurarea faptului că pacienții sunt implicați activ în proces și că preferințele lor sunt luate în considerare. Cadrele medicale trebuie să cunoască și să aplice startegiile eficiente de comunicare, pentru a se asigura că pot oferi cea mai bună îngrijire posibilă pacienților cu cancer.
Referințe
- Communication in Cancer Care (PDQ®)–Health Professional Version: https://www.cancer.gov/about-cancer/coping/adjusting-to-cancer/communication-hp-pdq#_193
- Collaboration and communication in colorectal cancer care: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4652682/
- Effective Communication in Colorectal Cancer: https://www.onclive.com/view/effective-communication-in-colorectal-cancer
- Quality communication can improve patient-centred health outcomes among older patients: https://bmchealthservres.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12913-023-09869-8
- Improving Verbal Communication to Promote Patient Health Literacy: https://www.chcs.org/resource/improving-verbal-communication-to-promote-patient-health-literacy/
Surse foto: