Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană, este de părere că multe dintre problemele care sunt în prezent în sistemul de sănătate românesc ar fi rezolvate în cazul în care comunicarea medicilor şi a personalului medical cu pacienţii ar fi „ameliorată”.
„Suntem deficitari atât în ceea ce priveşte comunicarea între noi medicii, suntem deficitari în ceea ce priveşte comunicarea între diversele părţi ale echipei medicale pentru că un act medical de succes se face în echipă şi în echipă intră medicul, asistenta, intră infirmierul. Sunt foarte multe categorii care trebuie să lucreze coordonat, care trebuie să colaboreze şi care în primul rând trebuie să comunice. Dar poate cea mai importantă latură a comunicării o reprezintă comunicarea cu pacientul şi cred că multe, multe dintre problemele care sunt la ora actuală în sistemul de sănătate românesc ar fi rezolvate dacă această comunicare a medicilor şi a personalului medical cu pacienţii ar fi ameliorată. Şi comunicarea nu poate să fie separată de empatia în ceea ce priveşte desfăşurarea actului medical”, a susţinut Poiană.
Ea a participat luni la deschiderea oficială a celei de-a II-a Ediţii a Şcolii de Vară Internaţionale a Medicilor Rezidenţi şi Tineri Specialişti în Medicina de Familie.
Preşedintele CMMB a spus că îşi doreşte ca medicina de familie să ajungă o specialitate performantă şi a susţinut că medicul de familie nu este un simplu „prescriptor” şi „registrator”, ci trebuie să fie „prima verigă” din sistemul medical care intră în contact cu pacientul.
„Am fost extrem de revoltată când anumite personalităţi vorbesc despre medicina de familie ca despre nişte simpli prescriptori de bilete de trimitere. Nu, medicul de familie nu este un simplu prescriptor de bilete de trimitere, nu este un simplu registrator şi aşa mai departe. Trebuie să fie profesionistul din sănătate, prima verigă care vine în contact cu pacientul. Este cel care dă prima impresie pacientului despre sistemul de sănătate”, a mai afirmat medicul. AGERPRES