Dr. Daciana Toma, SNMF: Relația medic de familie – farmacist este ca o «plasă de siguranță» pentru pacient 

Jun 12, 2024 | Comunitate

„Relația medic de familie – farmacist este extrem de importantă pentru pacient, pentru că este ca o «plasă de siguranță» – cu cât ochiurile sunt mai strânse, cu atât putem oferi pacientului cea mai bună îngrijire medicală”, a declarat Dr. Daciana Toma, Medic primar Medicină de Familie și Vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), în cadrul celui de-al șaselea webinar al Programului CRED în Medicină, intitulat „Comunicarea farmacist-medic-pacient”.

„De-a lungul timpului, am constatat faptul că, în momentul în care noi suntem o echipă, medicul de familie, farmacistul, medicii din alte specialități, pacientul se simte mult mai confortabil. Chiar și terapiile funcționează mult mai bine în momentul în care omul este liniștit.” 

Comunicarea este factorul de bază în stabilirea încrederii în relația farmacist-medic-pacient: „Ceea ce noi ca profesioniști nu înțelegem este că nu e suficient să fim foarte instruiți, să știm medicină la cel mai înalt nivel, modul în care transmitem pacientului acest lucru, modul în care facem pacientul să se simtă, aduce plus valoare pregătirii noastre.” 

În continuarea ideii, Dr. Toma a menționat: „Trebuie să găsești furnizorul de servicii medicale cu care poți să comunici, asta le spun întotdeauna pacienților. Trebuie să fie cineva pe care să ai curajul să-l întrebi, cu care să ai curajul să discuți, care îți răspunde astfel încât să înțelegi informațiile primite.” 

„Medicina de calitate se face în echipă.”  

Vicepreședintele SNMF a subliniat și importanța colaborării între profesioniștii din domeniul medical: „Medicina de calitate se face în echipă. Aici ne lovim de o altă lacună a sistemului medical românesc, pentru că eu, medic de familie, trebuie să am acces să pot să-mi trimit pacientul la medicul specialist. În mod normal, pacientul iese pe ușa mea cu un bilet de trimitere în mână și rămâne într-o «junglă» în care se descurcă cum poate. Recunosc că, având în spate mulți ani de experiență, pentru cele mai multe specialități pot să ofer opțiuni benefice, din punctul meu de vedere, și îndrum pacientul în direcția respectivă, unde știu că este tratat conform nevoilor lui.” 

Referitor la relația medic-farmacist, Dr. Daciana Toma a dezvăluit propria sa experiență: „Farmacia din apropierea cabinetului meu mă anunță când pacienții au anumite simptome. De asemenea, pentru a nu risca ca pacientul să ia la pas farmaciile pentru a găsi un medicament, sun la farmacii pentru a afla despre disponibilitatea unor medicamente sau dacă mai sunt pe piață .” 

Despre implicarea pacientului în luarea deciziilor medicale 

„Întotdeauna, este bine să discuți cu pacientul ceea ce urmează să se întâmple, dincolo de partea de diagnostic. Este important pentru mine, ca medic, să aflu ce părere are, ce posibilități are, să discutăm care sunt variantele terapeutice; exceptând urgențele, unde nu sunt multe variante de ales, în celelalte situații, ai posibilitatea de a alege.”  

„Trebuie să știm să ne adaptăm pacientului din fața noastră, trebuie să fim doctori pentru toți și să putem aduce un zâmbet pe fața pacientului. Pe de altă parte, trebuie să învățăm pacienții să întrebe, pentru că foarte mulți pacienți nu au curajul să facă lucrul acesta. Trebuie să verificăm ce știu oamenii respectivi și ce înțeleg, pentru a nu panica sau induce pacientul în eroare”, menționează medicul de familie. 

Concluzia Dr. Daciana Toma a evidențiat importanța empatiei în relația farmacist-medic-pacient: „Cred că onestitatea contează foarte mult. Știu cum mă simt eu și ce am nevoie când mă duc ca pacient și încerc să acopăr așteptările acestea. De foarte multe ori, trebuie să te gândești ce-și dorește omul din fața ta, poate câteodată vrea doar să stea de vorbă cu cineva.” 

___ 

Webinarul Comunicarea farmacist – medic – pacient este al șaselea din cadrul Programului „CRED în Medicină” și a fost organizat de Oameni și Companii, cu suportul NORD – Grupul Medical Provita

Partener în promovarea evenimentului: platforma EventsMax.ro

Programul „CRED în Medicină” susține și promovează standarde înalte de Comunicare, Respect, Etică și Demnitate în practica medicală. 

Pentru mai multe informații despre Program, vizitați www.credinmedicina.ro

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA

ÎNSCRIE-TE ÎN COMUNITATE

Alătură-te Comunității și susține Programul CRED în Medicină!

INFOGRAFICE

Programul „CRED în Medicină”, în cifre

Programul „CRED în Medicină”, în cifre

Comunitatea „CRED în Medicină” a împlinit deja 8 luni! Până în prezent, în cadrul comunității au fost organizate 6 webinare, care au înregistrat un număr total de 1. 500 de participări. Întâlnirile CRED în Medicină au abordat teme diverse, adresându-se: pacienților și...