„CRED în Medicină: Comunicarea și relaționarea viitoarelor cadre medicale cu pacienții”, webinar dedicat studenților la medicină și farmacie

Mar 13, 2024 | Evenimente, Noutăţi

Cel de-al 4-lea webinar din cadrul Programului „CRED în Medicină” cu titlul „De la amfiteatrele universitare, la practica profesională: comunicarea și relaționarea viitoarelor cadre medicale cu pacienții”, va avea loc marți, 26 martie, de la ora 15.00, pe ZOOM.

Această ediție este dedicată studenților la medicină și farmacie, pe care îi invităm să interacționeze cu profesioniști din domeniul medical cu experiențe și perspective diverse, să adreseze întrebări și să își împărtășească experiențele și așteptările legate de această temă, esențială pentru formarea lor profesională.

Subiecte care vor fi atinse în timpul webinarului:

1. De ce Programul CRED în Medicină? Cum s-a născut Programul CRED în Medicină, care sunt obiectivele acestuia.

2. Cum influențează o comunicare eficientă relația cadru medical-pacient?

3. Nevoia de a dezvolta abilități de comunicare încă de la începutul formării profesionale.

4. Cum este abordată comunicarea medicală în programa academică a studenților la medicină și farmacie?

5. Rolul empatiei în îmbunătățirea relației cadru medical-pacient și în gestionarea situațiilor dificile și cum se poate dezvolta aceasta încă din timpul studiilor medicale? Care sunt limitele sănătoase ale acesteia?

Invitații acestei ediții sunt:

  • Ada PALEA, Director General, NORD-Grupul Medical Provita;
  • Dr. Cătălin LULCIUC, Medic specialist Radiologie și Imagistică Medicală;
  • Dr. Marian TURBATU, Medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă;
  • Alexandra SIRU, Psiholog, Specialist Psihologie Clinică;
  • Ștefana-Maria GREAVU, Președinte, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR);
  • Moderatoare: Ines NERINA, Blogger, Antreprenor, Președintele Asociației Type 1 Dreamer.

Detalii despre eveniment puteți accesa în invitația electronică, diponibilă aici: https://lp.eventsmax.ro/cred-in-medicina-editia-4/

Pentru a confirma GRATUIT participarea, vă rugăm să completați formularul de înregistrare, disponibil aici: https://lp.eventsmax.ro/cred-in-medicina-editia-4/#inregistrare

___

Webinarul este parte a Programului CRED în Medicină, susținut de NORD – Grupul Medical Provita.

Programul „CRED în Medicină” susține și promovează standarde înalte de Comunicare, Respect, Etică și Demnitate în practica medicală. Pentru mai multe informații, vizitați www.credinmedicina.ro  .

URMĂREŞTE-NE ÎN SOCIAL MEDIA

ÎNSCRIE-TE ÎN COMUNITATE

Alătură-te Comunității și susține Programul CRED în Medicină!

INFOGRAFICE

INFOGRAFIC: Depășirea celor mai frecvente bariere de comunicare

INFOGRAFIC: Depășirea celor mai frecvente bariere de comunicare

Depășirea barierelor de comunicare contribuie la implicarea pacienților, ajută la îmbunătățirea rezultatelor și promovează crearea unui mediu mai incluziv, centrat pe pacient. Infograficul următor prezintă 3 tehnici și strategii pe care cadrele medicale le pot folosi...